Intreprinderea sociala si parabola calului mort

Jerr Boschee, un consultant pentru afaceri sociale, prezinta intr-o maniera plina de sensuri cum sta treaba cu marketingul strategic pentru întreprinderile sociale.

Aceste entitati sunt prinse exact in mijlocul dilemei fara-profit/cu profit, pentru ca ele trebuie sa gaseasca acel echilibru fin intre scopul social si realitatile dure ale pietei. Ceea ce face dificila decizia cu privire la ce produs sau ce serviciu sa dezvolte/mentina, pe ce piata si pentru ce segment de clienti.

Faimosul guru al managementului – Peter Drucker spune ”sa omoram” produsele si serviciile, care nu ocupa pozitia unu sau doi in piata; altfel nu dam suficienta atentie clientilor, pentru ca ne risipim timpul si resursele in prea multe directii. Acest sfat este cu mult in opozitie fata de mentalitatea traditionala a sectorului non-profit, care incearca sa deserveasca ”prea multi stapini deodata”.

Marketingul strategic ii invata pe managerii de intreprinderi sociale care dintre produse/servicii pot servi mai multe persoane, intr-o maniera mai buna. O organizatie non-profit traditionala va continua sa ofere produse si servicii cu un impact social semnificativ, chiar daca ea pierde bani. O companie for-profit nu va face acest lucru. Exclus.

Intreprinderea sociala trebuie sa analizeze foarte atent, simultan, atat impactul social, cat si viabilitatea economica a fiecarui produs sau serviciu, astfel incat sa se stie care dintre ele va fi dezvoltat, ”hranit”, ”cules” sau ”ucis”.

O veche zicere a indienilor spune asa: ”Daca calaresti un cal mort, cel mai bun pariu este sa il descaleci”. Din nefericire, in lumea non-profit este o rezistenta naturala si daunatoare de a ”abandona un cal mort” (un produs /serviciu care nu functioneaza si aduce pierderi). In schimb: se coboara standardele; se schimba ”calaretul”; se formeaza o comisie sa studieze calul mort; se merge la o alta organizatie pentru a vedea cum este calarit calul mort acolo; se strang mai multe fonduri pentru a creste performanta calului mort… Si lista poate continua.

O întreprindere sociala nu isi poate permite sa participe la cursa cu un astfel de cal! Întrebarea strategica pentru un produs/serviciu trebuie sa fie: ”Putem castiga?” si daca da, o alta intrebare subsecventa este: ”Merita cu adevarat? Cat ne costa?”

 

 

 

Cooperativele sociale – Intreprinderile sociale. Un viitor mai bun.

Cooperativele sociale… Întreprinderile sociale…. Structuri de economie sociala (SES) si alte denumiri pentru organizatii, care schimba ceva in mentalitati si in comunitati.

Aceste forme de economie sociala trebuie sprijinite nu numai de antreprenorii sociali, ci si de comunitate ca atare, cat si de autoritatile publice.

Un raport recent arata pe unde se (mai) afla Europa la acest capitol. Ca a putem invata si noi:

The Role of Social Cooperatives and Sociale Enterprises_Raport EURICSE_2014

 

 

 

Ghidul celor 100 de afaceri sustenabile!

Sustainia a lansat recent la Oslo, Norvegia, o adevarata comoara pentru dezvoltarea durabila si pentru educatia si educatorii din acest domeniu. Este ghidul celor 100 de afaceri sustenabile, exemple inspirationale din diverse arii de activitate si zone ale lumii, in anul 2014.

De luat aminte si de multiplicat!

Sustainia este o o platforma colaborativa a carei misiune este aceea de a:

– crea un punct de referinta global, pozitiv si tangibil pentru un viitor sustenabil;

– impulsiona adaptarea mai rapida a solutiilor sustenabile in cat mai multe sectoare si piete.

Aici: Ghid 100 de afaceri sustenabile

Munca decenta, încotro?

Munca decenta este esentiala pentru reducerea saraciei si un mijloc extraordinar pentru o dezvoltare sustenabila, incluziva si echitabila.

In ”ILO Framework on the Measurement of Decent Work” sunt stabilite 10 elemente centrale de masurare:

1. oportunitati de angajare

2. castig adecvat si munca productiva

3. program de munca decent

4. echilibru munca, familie, viata personala

5. fara ”sclavie” mascata

6. stabilitatea si securitatea jobului

7. oportunitati egale in ocupare

8. mediu de lucru sigur

9. securitate sociala

10. dialog social.

Pe larg, despre toate acestea, in raportul ILO (2012) – ”Indicatorii muncii decente. Concepte si definitii”.

ILO_2012_Indicatori munca decenta

Antreprenoriatul, solutie de dezvoltare

Tinerii sunt cei mai amenintati, astazi, sa nu isi gaseasca un loc de munca, dupa terminarea scolii. Este un lucru stiut. Si nu numai in Romania. Si in Europa sau prin alte parti ale lumii. Studiile arata ca daca un tanar incepe propria sa afacere, alti 4 au un loc de munca creat de primul (http://ro.stiri.yahoo.com/mă-tem-că-o-să-stau-toată-ziua-143431025–finance.html

Puterea lantului, puterea bulgarelui de zapada….

Si atunci de ce nu incurajam cu toate puterile nostre ANTREPRENORIATUL?

Dincolo de barierele care exista, poate cea mai mare este cea a educatiei copiilor si tinerilor in acest spirit intreprinzator, al indraznelii in a face lucrurile pe cont propriu. De a-si asuma riscuri pentru binele lor, dar si pentru binele altora, a celor din jur.

Solutii exista si pentru bariere si pentru lipsa programelor de educatie antreprenoriala. Totul este sa nu ne mai plangem si sa actionam.

In curand, ateliere pentru ANTREPRENORIAT!

 

 

4 Ingrediente pentru dezvoltarea economiei sociale

Criza actuala ne-a aratat faptul ca economia sociala poate fi un element cheie al “re-invatarii” altui tip de afaceri, care sa se bazeze pe constiinta, ajutor, sustenabilitate.

Legislatia din Romania (atat cea specifica, legate de economia sociala – atunci cand va trece cvasipermanenta faza de proiect…, precum si cea conexa – a se vedea Legea voluntariatului, legea sponsorizarii etc.) ar trebui sa se centreze pe cateva ingrediente:

– a incuraja si a facilita, prin toate mijloacele, cultura “datului”, a “”daruitului”, a cum vreti voi sa-i spuneti;  A DONA si  A VOLUNTARIA sustin categoric ECONOMIA SOCIALA.

–  a sustine economia sociala si diferitele ei forme pe care le poate imbraca.

– a sustine economia sociala ca furnizor de inovare in sectorul public, in special in acele domenii – provocari cheie, pe care statul trebuie sa le rezolve – imbatrinirea populatiei, poluarea, ocuparea tinerilor, dezvoltarea comunitatilor vulnerabile etc.

– incurajarea afacerilor responsabile social – responsabilitatea sociala poate fi o mult mai potrivita sursa de generare a avantajului competitiv si a inovarii, in aceste timpuri.

 

 

Masurarea performantei sociale

Yunus pune în lumină un punct de vedere interesant, cu privire la stimularea companiilor şi a antreprenorilor pentru a crea şi dezvolta afaceri sociale, incluzive, sustenabile şi responsabile. El afirmă că sunt absolut necesare cel puţin două lucruri foarte importante[1]:

  • includerea acestor noi modele de antreprenoriat, de afaceri în programele din învăţământul economic;
  • dezvoltarea unor instrumente, a unor metodologii, care să le permită “firmelor sociale” să opereze şi să fie competitive – fiind nevoie de indicatori ai impactului social, metode de analiză, de cuantificare şi de evaluare a performanţei sociale a acestora.

În această privinţă, a identificării soluţiei magice de cuantificare, măsurare, evaluare şi raportare a tot ceea ce înseamnă impact social (în servicii şi programe sociale, medicale, educaţionale, voluntariat, filantropie, economie socială, afaceri incluzive, Responsabilitate Social Corporatistă – CSR etc.), există o mare doză de entuziasm şi bunăvoinţă. Aceste atitudini ţin de dorinţa vădită de a aplica principiile tehnice de business şi analiză a investiţiilor şi în această lume.

Un antreprenor social are aceleaşi dificultăţi atunci când vine momentul colectării unor date legate de impactul social, nu numai pentru a monitoriza cele două direcţii esenţiale ale întreprinderii sale sociale (economicul şi socialul) şi a răspunde în faţa partenerilor şi suporterilor săi, dar şi ca parte integrată organic în procesul de management.

Economia socială şi investitorii ar trebui să fie mult mai atenţi la acest aspect şi să îşi răspundă mai adesea la următoarele întrebări incomode:[2]

a) Produsele şi serviciile voastre “au atins” pe cei săraci, le-a influenţat viaţa?

b) Investiţiile voastre au îmbunătăţit viaţa lor într-o manieră simţitor vizibilă sau numai marginal?

c) Este afacerea socială cel mai bun bun mijloc de a reduce sărăcia sau este numai “vorbă în vânt”, publicitate, tendinţă de moment?


[1] Yunus, Muhammad și Weber, Karl, Dezvoltarea afacerilor sociale: Noua formă a capitalismului menită să răspundă celor mai presante nevoi ale umanității, Editura Curtea Veche, 2010

[2] In “Performance Measurement and Social Enterprise” by Katie Hill, December 2009, Acumen Fund Blog

Standardul ISO 26000 – Antreprenorul responsabil social!

Standardul ISO 26000, cu privire la responsabilitatea sociala, a fost deja lansat oficial la data de 01 noiembrie 2010. El poate (trebuie?) folosit si integrat logic in strategia pe termen lung a oricarui tip de organizatie. In chiar modelul central de business…

Standardul se concentraza pe sapte teme principale:

– guvernanta organizationala

– drepturile omului

– practici de munca

– mediu

– practici operationale (de business) corecte

– consumatori

– comunitate – implicare si dezvoltare

Calea inteleapta este adoptarea si respectarea acestui standard pentru ca afacerile si operatiunile pe care le dezvoltati sa fie, la randul lor, profund respectate, acceptate si “iubite” (de ce nu?) de catre toate partile interesate.

Nevoia de calitate morala este imensă, caci – „Este sfârşitul lumii (afacerilor!), aşa cum o ştim noi”.

 

Cu stakeholders in antreprenoriatul social? Sau mai bine, fara?

Cu siguranta, raspunsul mai bun este – cu stakeholders aproape de tine, mai ales cand esti o organizatie ce isi cauta drumul spre sustenabilitate (ONG, cooperativa, intreprindere sociale etc.).

Ce este stakeholderul? Poate fi un partener, poate fi o parte interesata, poate fi un suporter, un sprijinitor…

Unde-i gasim pe cei (mai) potriviti? Ii cautam atat in interiorul organizatiei, dar si in afara ei.

– propriul personal, managerii de program, voluntari

– membri board-ului

– beneficiarii programelor (clienti, participanti etc.)

– cercetatori, evaluatori, consultanti

– donori, sponsori, organizatii colaboratoare/partenere

– grupuri si lideri comunitari

– grupuri de advocacy si lobby

– agentii guvernamentale

– asociatii profesionale, media etc.

Odata identificati, ar trebui sa facem un pas inapoi si sa ne raspundem critic, cat se poate de obiectiv la intrebari, de genul:

a) reprezinta aceste parti un mix intresant de perspective, roluri, experiente, “putinte” vis a vis de programul sau initiativa noastra?

b) Reflecta ei diversitatea – din punct de vedere a diverse criterii (varsta, rasa, status, educatie, alte caracteristici)?

c) Sunt si alte persoane/organizatii pe care nu le-am identificat inca si ne-ar fi de folos?

d) Cine are cel mai mare interes in dezvoltarea programului/initiativei?

Daca ati reusit sa faceti lista si sa faceti si pasul evaluativ inapoi, rezultatul ar trebui sa va ajute in tot ceea ce faceti …

 

 

 

Sa nu uitam Dezvoltarea Durabila

DD, parca suna a film politist. Nu, nu e film, ar trebui sa fie realitatea curenta, intrinseca, apropiata si asumata.

Dezvoltarea Durabila – axul in jurul caruia trebuie construit fiecare CEVA, INDIFERENT CAT DE MIC SAU MARE AR FI ACEL ceva!

Principiile sunt simple, sa le respectam si sa le ducem mai departe: sunt 26 la numar (multe, putine?), asa cum au fost enuntate in 1992, in Declaratia de la Rio de Janeiro.

In esenta, le-as (s)pune pe toate intr-unul, fara sa stirbesc de fel “miezul” si “miza” fiecaruia in parte si a tuturor la un loc:

SA AVEM RESPECT PENTRU OAMENI SI TOT CE NE INCONJOARA!

5.43